Sărbătoare la Biserica Nașterea Maicii Domnului - Zlătari din București
[2009-10-03]
La Biserica ,,Nașterea Maicii Domnului - Zlătari din București a avut loc ieri, 2 octombrie a.c., slujba Sfintei Liturghii cu ocazia sărbătorii Sfântului Mucenic Ciprian și a Sfintei Mucenițe Justina.
A slujit un sobor de preoți condus de P.C. Pr. Ioan Iordache, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor, împreună cu Pr. Cons. Nicolae Dascălu, parohul bisericii, Pr. cons. Constantin Stoica, Pr. Ion Stancu, pr. Constantin Diaconescu, Pr. Iuliu Blaga, Diac. Teodor Gradinaciuc.
La sărbătoarea Sfântului Mucenic Ciprian de la parohia Zlătari a participat și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după cum informează cotidianul Ziarul Lumina.
La finalul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat viața Sfântului Ciprian și a Muceniței Justina, care au trăit în vremea prigoanei romane împotriva creștinismului. Preafericirea Sa a arătat, de asemenea, că Biserica cinstește pe acești doi sfinți mucenici în ziua de 2 octombrie a fiecărui an, dar acest Sfânt Ciprian din Antiohia nu trebuie confundat cu Sfântul Ciprian, episcopul Cartaginei, care a trăit în secolul al III-lea. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu o contribuție deosebită a Preasfințitului Ciprian Câmpineanul, a studiat problema foarte atent, științific și istoric și a dovedit că sunt doi sfinți Ciprian. Ciprian de Antiohia pe care-l prăznuim astăzi și Ciprian, episcopul Cartaginei, prăznuit în data de 13 septembrie. Începând de anul acesta, toate Bisericile Ortodoxe din lume au fost înștiințate că este vorba de doi sfinți Ciprian diferiți, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
În continuare, Patriarhul României a subliniat că este foarte important ca Biserica Zlătari, precum și toate bisericile din București să fie un model de curățenie, de îngrijire pentru toată țara: După 20 de ani de libertate este nedrept și nedemn să avem biserici afumate, nereparate, neconsolidate și nerestaurate. Neglijența aceasta este vinovăție pentru că noi avem o rugăciune în fiecare Sfântă Liturghie în care se spune Binecuvântează Doamne pe cei ce iubesc frumusețea Casei Tale. Preafericirea Sa a arătat că frumusețea bisericii este o necesitate liturgică teologică, ca semn al evlaviei noastre față de Hristos și față de sfinții Lui, dar și ca o pedagogie dumnezeiască. Văzând frumusețea casei Domnului din lumea aceasta ne ducem cu mintea la frumusețea și slava cea netrecătoare din împărăția cerurilor.
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit diplome și distincții de vrednicie credincioșilor care sprijină în mod deosebit proiectele bisericii și activitatea pastoral-misionară a parohiei. Pentru altarul bisericii a dăruit o cruce de binecuvântare, iar pentru biblioteca parohiei, Preafericirea sa a oferit o Sfântă Scriptură, ediție nouă, și albumul ce cuprinde monografiile și imagini cu bisericile din Protoieria III Capitală.
Părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, parohul acestei biserici, a mulțumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru binecuvântare și îndemnuri, a prezentat stadiul lucrărilor de restaurare a bisericii și a oferit Preafericirii Sale, din partea preoților slujitori și a credincioșilor parohiei, o icoană a Sfinților Ciprian și Justina.
Sursa: Agenția de știri BASILICA
Contor accese: 4783, Ultimul acces: 2025-09-15 13:28:51
|